Un copil... un zambet... o privire inocenta.Ii place sa fie visator, sa-si imagineze tot timpu' ceea ce vrea sa devina cand va fi mare. Tot timpu isi doreste o imbratisare blanda.El vede natura diferit. Cateodata este timid. Ii plac pufuletii. Ar vrea sa-ti spuna la ureche cat de mult te iubeste, dar nu are curaj. Alearga de dimineata pana seara.Adora copacul cel mai mare din curte in care se suie in serile de vara si priveste stelele.Le numara. Stie sa numere decat pana la 10. Dupa ce numara 10 stele, rupe o frunza din copac si o tine strans in mana.Azi a fost suparat.Nimeni nu a fost acolo, sa-l tina in brate.A plans. Simt, inca plange...
Probabil e in copac acum pentru ca nu mai raspunde la telefon.Odata mi-a zis ca ii place vantul si atingerea lui calda. Cateodata imi zice ca ii este frica de adolescenta si de iesirea in lume. Ii place sa se ascunda in privirea mea pentru ca "ochii tai verzi sunt jucausi si veseli, si imi place sa ma pierd in ei". Cat de copil este.
El seara inainte de culcare face o plimbare printre stele...pana la luna, unde sta ascuns printre roci de branza... se gandeste din nou la un viitor stralucit.Imi zicea ieri ca traieste un prezent trecator. Si trecutul...trecutul lui e mucegait. El in mijlocul noptii, in timp ce sta ascuns, incearca sa-si transforme cosmarurile in vise.Ca poate asa o sa-si gaseasca drumul in viata spre viitorul stralucit, ca poate asa o sa traiasca un prezent nemarginit si o sa aiba un trecut fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu