Si as pleca si eu cu aceasta primavara.M-as duce departe.Unde luna se inalta dimineata.Unde sa rad, sa zambesc, sa topai, sa ma dau in leagan, sa dansez.Case colorate, garduri de ciocolata, rauri de acadele.Cerul sa fie verde, iar iarba sa fie albastra.Unde eu zambesc mereu.Unde paru are miros de creion, vara!...Iar sufletul...sufletul meu care alta data fuma din viata... sufletul meu sa fie parfumul iernii in livezi.Si sa-mi vad viata cum zboara ca o libelula.Iar pe tine sa te am intr-o fotografie.Si sa simt ca te iubesc, tocmai fiindca n-o sa te mai cunosc.Fara enigma.Sa ma uit la tine, sa imi zambesti... sa mergem iar la lac.Sa te desenez.Sa-mi dai un buchet de creioane.Sa mancam din nou cirese, biscuti si pizza.Acel undeva as vrea sa fie in inima unui iepuras de plus rosu si cu nas roz, pe care varamiu mi l-a dat in urma cu multi ani.E batran acum.Are inima bolnava si trista.Ma asteapta sa-l inveselesc.Aici marea este intr-un reflux continuu care aduce pe malul stancos, unde obisnuiam sa caut rasaritul, mii de scoici in forma de creion.Aici "numai oamenii glumeti vorbesc serios".Dar tu nu esti glumet, ti-ai pierdut speranta. Tu ai uitat sa razi, sa zambesti, sa dansezi...
Da...nu mai stii nimic.Simti o evocare ciudata. Esti ca un creion rupt, trist si te uiti la mine, te miri.Incepi sa te intrebi: "O cunosc?...Da, o cunosc... O iubesc...!" si incepi sa plangi.
Eu te imbratisez, ca altceva nu mai pot face...pentru ca plec in cautarea altei jucarii de plus pierdute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu